Ghici ghicitoarea mea: ce tehnologie este folosită recurent de către 98% dintre elevi, aproape cvasi-universal, în lipsa oricărei reguli și politici de sprijin pentru aceștia? Răspunsul este evident: inteligența artificială. Așa cum subliniază și rapoartele internaționale, IA este o realitate în actul educațional; ba chiar mai mult, ea remodelează sistemele educaționale și ajunge să intervină chiar în relația esențială pe care se clădește școala: relația elev-profesor.
Pentru că tematica este esențială pentru întreaga societate și pentru parcursul pe care aceasta îl proiectează, Edge Institute a derulat un sondaj prin propria platformă care a cumulat peste 3000 de respondenți, elevi de liceu din întreaga țară. Diseminându-l cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent și GenȘtiri, am reușit să formăm o imagine de ansamblu asupra impactului pe care inteligența artificială îl are asupra învățământului preuniversitar românesc, cu precădere din perspectiva beneficiarului său primar: elevul.
Rezultatele sunt interesante: unele surprind, altele nu. Ele ne oferă însă un punct important de plecare pe care și studiul nostru îl subliniază, anume nevoia de a dezvolta o politică educațională conștientă de realitatea utilizării cvasi-universale a IA, politică ce pune, însă, punctul pe „i”. Nu ne permitem să interzicem o tehnologie: n-ar fi nici eficient și nu ar opri sau înlesni utilizarea în masă. Putem să o integrăm însă în actul educațional într-o manieră responsabilă și creativă, să căutăm să o șlefuim pentru a deservi elevul și profesorul și, mai ales, să le oferim elevilor sprijin, o busolă, în a naviga o realitate pe care IA o transformă din ce în ce mai profund.
Unul din doi elevi recunoaște că a folosit IA pentru a scrie o temă în cel puțin un context. Întrebați însă cât de mult cred că folosesc colegii lor IA pentru teme, pe o scală de la 1 la 10, elevii răspund în medie cu 8,2. Iată un exemplu de date care ne determină să ne punem întrebări importante și să găsim răspunsuri potrivite și pentru elevi, și pentru cadrele didactice, și pentru părinți, și, în cele din urmă, pentru societate. Vă invităm, pentru o prezentare și interpretare pe larg a rezultatelor, pentru modele internaționale de bună practică, rapoarte, studii și cadre normative de referință, dar și pentru posibile recomandări de politică educațională, să parcurgeți studiul nostru integral.
Sunteți primii care află: deschidem înscrierile pentru cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală, organizat pe 19 noiembrie 2026 la Palatul Cotroceni! Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. domnul Nicușor Dan, această ediție reunește lideri ai transformării digitale din multiple sectoare, din România și din plan internațional, într-un exercițiu de reflecție strategică dedicat provocărilor, oportunităților și busolei pe care România o urmează în era tranziției digitale și a inteligenței artificiale. Vă invităm să descoperiți, înaintea tuturor, lista primilor speakeri confirmați și să vă rezervați locul.
Alte ediții pe această temă
Grafice și cifre
Utilizarea IA de către elevii de liceu este cvasi-universală conform studiului nostru, atingând o cotă de 98%. Frecvența, însă, diferă, iar datele o ilustrează. 84,2% dintre elevi au folosit IA, însă, cel puțin săptămânal pentru școală.

Sursa: Edge Institute, 2026.
Funcționalitățile și sarcinile pentru care elevii apelează la IA sunt însă diferite, iar graficul de mai jos le ilustrează.

Sursa: Edge Institute, 2026.
Rapoarte și studii

- Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate (Financial Intelligence)
- Un proiect de formare în digitalizare, aprobat de Ministerul Economiei. Cine poate beneficia de 2,2 milioane de euro pentru o soluție digitală (Mediafax)
- AI și locurile de muncă. Cât timp economisesc românii cu inteligența artificială și unde apare riscul pierderii jobului / Ce se întâmplă în alte țări (HotNews)
- Ana-Maria Bușoniu, NCC-RO: Granturi pentru firme de până la 60.000 € pentru produse digitale securizate / Securitatea cibernetică nu mai e opțională, companiile riscă falimente și amenzi / Lansăm Academia Națională de Securitate Cibernetică (Frontier Defense) (G4Media)
- Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare (Economica.net)
- Victor Negrescu avertizează că noul buget UE poate reduce finanțarea României pentru agricultură, infrastructură, sănătate și digitalizare (Informat.ro)
- Guvernul aprobă o investiție de 133,8 milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor MApN. Principalele servicii (Digi Economic – Digi24)
- Marele crash global al AI. Ce va supraviețui după ce se termină boomul (Foreign Affairs)
- Modelele de inteligență artificială s-ar putea autoreplica în curând fără acces la centre de date, avertizează compania Anthropic (G4Media)
| Oamenii Edge Institute |
Și pentru că această ediție de newsletter este despre prezent, dar mai ales despre viitor, Diana Stafie, fondatoare Future Station și membră în boardul Edge Institute, a lansat ieri o carte chiar pe această temă. Intitulată „Manual de gândit (și) pe termen lung”, cartea, publicată la Editura Publica, așa cum spune și subtitlul ei, este o lectură esențială „pentru oricine vrea să-și creeze viitorul personal / profesional”. Vă îndemnăm să o achiziționați aici
Mulțumim că ai citit până la capăt. Credem că schimbarea începe cu informarea - iar informarea cu încredere. Dacă vrei o Românie mai simplă, mai digitală și mai demnă de viitor, te așteptăm și în edițiile următoare. Iar dacă vrei să contribui și mai mult cu idei, sugestii sau feedback, ne poți trimite oricând un mail la [email protected].
Dacă ai primit acest articol de la altcineva, te invităm să te abonezi gratuit la newsletterul Edge Institute.


